BCE prevede creşteri excesive de salarii care vor spori riscurile inflaţioniste
Publicat la 11.01.2008, 19:27:26
Banca Centrală Europeană (BCE) estimează că salariile vor fi majorate peste aşteptări, ceea ce va atrage riscuri tot mai mari de accentuare a inflaţiei, a declarat un membru al consiliului de guvernare al BCE, Axel Weber.
După ce a menţinut joi dobânda de politică monetară, BCE a făcut clar faptul că nu tolerează spirala salarii-preţuri sau accentuarea tendinţei inflaţioniste, a declarat Weber pentru televiziunea germană ZDF, interviu preluat de Bundesbank. "Observăm, cu siguranţă, pericolul unor majorări salariale peste aşteptări şi, implicit, a creşterii preţurilor", a mai spus Weber.
"Aceasta ar accelera inflaţia pe termen scurt şi am avea apoi nevoie de mai mult timp pentru a reveni la stabilitate. Nu vom tolera acest lucru", a spus joi oficialul BCE.
Weber, care este preşedintele băncii centrale a Germaniei, a spus că BCE estimează pentru Germania o creştere economică de aproximativ 2% sau mai puţin, nivel considerat "satisfăcător".
"Ceea ce este mai important pentru noi în acest moment este că am stabilit foarte clar că vom împiedica "din faşă" orice tendinţă inflaţionistă, dacă ameninţă să afecteze evoluţia viitoare a inflaţiei", a mai spus acesta.
Weber a adăugat că nu consideră că Germania riscă să intre în recesiune şi a repetat previziunea făcută de Bundesbank pentru creşterea economică a celei mai mari economii europene în 2008, de aproape 2%, neajustată pentru zilele lucrătoare.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
