Banca Comercială Română a preschimbat, în cadrul procesului de denominare a monedei naţionale, pe parcursul lunilor decembrie 2006 şi ianuarie 2007, peste 6.500 miliarde de lei, din moneda veche în moneda nouă, a anunţat banca, vineri, într-un comunicat.
"Conform estimărilor, circa 60% din numerarul retras de pe piaţă, prin intermediul băncilor, s-a făcut prin BCR, care sub acest aspect a avut o contribuţie deosebită în succesul denominării", se arată în comunicatul băncii.
În decembrie 2006, BCR a preschimbat aproape 5.120 miliarde lei vechi, echivalentul a 512 milioane lei RON, iar în ianuarie 2007 peste 1.425 miliarde lei vechi, echivalentul a 142,5 milioane lei RON.
"Operaţiunea de retragere din circulaţie a reprezentat pentru BCR un efort logistic apreciabil concretizat în colectarea, sortarea şi ambalarea a sute de milioane de bancnote şi monede şi remiterea lor către Banca Naţională a României, fără ca banca să perceapă or să încaseze vreun comision de la clienţii săi", au menţionat reprezentanţii BCR.
BCR, membră a Grupului Erste Bank, este o bancă universală, fiind cea mai importantă instituţie bancară din România şi gestionând active de peste 13 miliarde euro. Banca are 477 sucursale şi agenţii în întreaga ţară în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori. BCR pune la dispoziţia clienţilor servicii de internet banking şi e-commerce, emite 22 tipuri de carduri de credit şi de debit şi are instalată cea mai mare reţea naţională de bancomate (ATM) de peste 1.300 şi 10.000 de aparate de plată cu cardul la comercianţi (POS).
Piețe financiaremoney.ro
BCR a preschimbat peste 6.500 miliarde lei vechi în lei noi, în ultimele două luni
Publicat la 02.02.2007, 10:17:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



