Agenţia de evaluare a riscurilor financiare Fitch a mărit ratingurile Băncii Comerciale Române pe termen lung la "A-" de la "BBB-", pe termen scurt la "F2" de la "F3" şi de sprijin la "1" de la "2", ca urmare a finalizării procesului de preluare de către Erste, a informat, vineri, agenţia.
Ratingul individual a fost confirmat la "C/D" şi o perspectivă stabilă a fost atribuită ratingurilor. "Mărirea a fost motivată de finalizarea procesului de vânzare a unui pachet majoritar al BCR către banca austriacă Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen. Ratingurile pe termen lung, pe termen scurt şi de sprijin reflecta un potential de susţinere extrem de înalt de care va beneficia BCR de la noul acţionar majoritar, Erste Bank", se arată în comunicatul agenţiei de rating.
Potrivit datelor Fitch, un rating de suport "1" arată că există o probabilitate extrem de ridicată ca BCR să beneficieze de sprijin din partea Erste. Banca austriacă beneficiază de un rating pe termen lung de "A", ratingul BCR fiind cu o treaptă mai mic decât cel al Erste Bank.
Agenţia internaţională de evaluare Fitch anunţase că va revizui în sens pozitiv ratingurile acordate BCR, imediat ce Erste Bank va finaliza achiziţionarea băncii româneşti, potrivit unei declaraţii din 18 august, data de către directorul sectorului de analiză a grupurilor financiare, Tim Beck.
"Romania este atractivă pentru Erste Bank datorită populaţiei mari şi ratei mici de penetrare a sistemului bancar", consideră Beck. "Piaţa are posibilităţi de creştere atractive şi BCR, datorită reţelei extinse, are o poziţie bună pentru a beneficia de aceasta", a declarat, vineri, analistul Fitch.
Din partea agenţiei S&P, BCR a primit un rating de BBB- pe termen lung atât pentru împrumuturile în lei, cât şi pentru cele în monedă străină. Perspectiva stabilă a ratingului băncii reflectă aşteptările agenţiei Standard&Poor's ca banca să-şi întărească eficienţa ca efect al iniţiativei Erste Bank , dar ratingurile viitoare ale BCR vor depinde de susţinerea pe care o va acorda banca austriacă, a arătat un raport S&P, publicat pe 31 august. "Cu toate acestea, datorită mărimii şi eficienţei BCR, acest proces va fi o încercare greu de realizat pentru Erste Bank într-un timp atât de scurt", a punctat raportul S&P.
Pe de altă parte, ratingul BCR este condiţionat şi de nivelului relativ mare al creditelor cu probleme, de competiţia tot intensă din piaţa bancară şi de riscul economic şi industrial destul de mare, arată raportul S&P.
Agenţia de rating Moody's a pus, pe 16 iunie, rating-ul BCR sub observare, cu potenţial de mărire a acestuia. BCR a primit pentru depozitele pe termen lung un rating B2, iar puterea financiară a băncii a fost evaluată, potrivit ultimului raport Moody's legat de acest domeniu, la 'D-'.
Erste Bank a achiziţionat 61,8825% din acţiunile BCR de la Guvernul Român, BERD şi IFC în urma achitării a 3,75 miliarde Euro. Astfel, procesul de privatizare al celei mai mari bănci din România a luat sfârşit. Erste Bank a câştigat licitaţia pentru preluarea BCR în decembrie 2005, oferind 3,75 miliarde euro pentru 61,88% din acţiunile băncii. Restul titlurilor BCR sunt deţinute de Societăţile de investiţii financiare (SIF)-30,1%, iar 8% din acţiunile BCR urmează să fie oferite angajaţilor.
La sfârşitul primului semestru, BCR era cea mai mare bancă de pe piaţa românească, cu active de 10,8 miliarde euro, aproximativ un sfert din activele bancare din România, arată statisticile băncii centrale.
După profiturile obţinue la jumătatea anului, BCR ar fi tot pe locul trei în cadrul grupului, cu o pondere de 13,1% în profitul net total. Datele prezentate de Erste Bank arată că BCR a obţinut un profit net pe primele şase luni din 2006 de 71 milioane euro (aproximativ 253 milioane lei), în timp ce activitatea din Austria a generat un profit net de 207 milioane euro (39,7% din profitul grupului) iar subsidiara cehă a afişat un profit net de 159 milioane euro (29,4% din profittul total). Erste are o dezvoltare puternică în Europa Centrală şi de Est, zonă ce generează aproximativ jumătate din profitul înainte de taxare ale grupului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.