"După plata facturilor şi transferurile de bani, schimburile valutare sunt cele mai frecvente operaţiuni bancare. Încurajăm clienţii să folosească schimbul valutar prin canale alternative, cu beneficii clare de cost, timp şi siguranţă. Datele BCR arată, de altfel, faptul că acestea sunt din ce în ce mai populare; numai în primele 10 luni ale anului, valoarea lor a depăşit 1 miliard de lei, aproape de patru ori mai mult decât aceeaşi perioadă a anului trecut", a declarat Director Managementul Canalelor Retail în cadrul BCR, Bogdan Marin.
Conform statisticilor BCR, clienţii utilizează cel mai des operaţiunile de schimb valutar pentru a-şi plăti ratele la creditele în valută. Spre exemplu, în cazul unui credit Prima Casă în valoare de 40.000 euro, acordat pe o perioadă de 30 de ani, o rata lunară medie (variază în funcţie de EURIBOR) se situează la aproximativ 225 euro. Utilizând schimbul valutar prin internet banking, telefon banking şi maşina multifuncţionala, la un curs mediu de 4,3 RON/EUR, un client ar putea economisi la plata ratelor pe parcursul unui an intreg peste 100 lei.
Alături de segmentul persoanelor fizice şi persoanelor fizice autorizate, cursul preferenţial pentru schimbul valutar se adresează, de asemenea, şi segmentului micro-întreprinderilor, care au derulat aproximativ 65% din valoarea totală a operaţiunilor de schimb valutar înregistrate în perioada ianuarie-octombrie 2011.
Peste 150.000 de clienţi sunt activi lunar în serviciile de canale alternative ale BCR efectuând diverse operaţiuni.
BCR: Curs mai avantajos la schimburile valutare făcute prin internet sau telefon
Publicat la 19.12.2011, 09:46:44
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
