BCR: Investiţiile străine directe vor ajunge la 7,8 miliarde de euro în 2008
Publicat la 05.05.2008, 10:29:01
BCR şi-a revizuit în creştere estimările privind valoarea investiţiilor străine directe din acest până la 7 miliarde 800 de milioane de euro ca urmare a nivelului ridicat înregistrat de ISD-uri în primele două luni din acest an, de 1,2 miliarde de euro. În analiza Băncii Comerciale Române se mai precizează că estimarea privind investiţiile se bazează şi pe veniturile care se pot încasa în urma privatizării unui număr de aproximativ 60 de societăţi comerciale de stat.
Un alt punct forte al României ca destinaţie preferată pentru investiţii îl reprezintă raportul atractiv dintre costul forţei de muncă şi productivitatea muncii. Acesta se va menţine echilibrat, spun specialiştii BCR, chiar şi în condiţiile unei creşteri importante a salariilor.
Efectele benefice ale afluxurilor de investiţii din ultimii ani se vor face simţite în perioada următoare prin creşterea exporturilor şi încetinirea importurilor ca urmare a orientării consumatorilor spre bunurile produse în ţară. Însă raportul BCR avertizează că recentele greve din sectorul privat ar putea să schimbe percepţia investitorilor străini asupra României, care pe termen mediu şi lung nu va mai fi privită ca o destinaţie ieftină pentru afaceri.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
