BCR Leasing va plăti începând de vineri ultimul cupon, în valoare de 2,8373 lei, şi principalul, în valoare de 100 lei, din emisiunea de obligaţiuni, potrivit comunicatului transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Deţinătorii de obligaţiuni înscrişi la data de 9 martie sunt cei care vor beneficia de plata dobânzii de 6% pe an la euro, aferente perioadei 23 august 2006 - 16 martie 2007, calculată la nivelul de 2,8373 lei (0,8396 euro).

Din această dobândă se va reţine impozitul pe venit de 1%. Totodată, aceştia vor primi şi principalul de 100 de lei (24,2453 euro).

Plata dobânzilor se va face prin unităţile unde au fost făcute subscrierile, plafonul maxim de plată în numerar pentru persoanele juridice fiind de 3000 lei.

Emisiunea de obligaţiuni corporatiste BCR Leasing (simbol BCL07) a fost lansată la 1 aprilie 2004, iar obligaţiunile au avut o maturitate de trei ani, şi au fost tranzacţionate pe BVB, la categoria necotate.

Au fost emise 75.000 de obligaţiuni, în valoarea totală de 7,5 milioane lei, dobânda a fost de 6% pe an pentru euro, şi plătibilă semestrial. Valoarea iniţială a unei obligaţiuni (principalul) a fost de 100 de lei.