"Sper să nu fie nevoie să vindem nici în perioada următoare, dar evoluţia creditelor neperformante depinde de creşterea şomajului, pe care îl estimăm la 7,7%, şi de evoluţia salariilor Nu ar fi însă un moment bun să vindem", a spus preşedintele executiv.
El a menţionat că, în cazul în care clienţii care au contractat credite sunt concediaţi, BCR discută cu fiecare client în parte pentru restructurarea respectivului credit şi, în acest sens, poate oferi o perioadă de graţie de până la 12 luni.
"Avem un volum mai mare de credite neperformante pe creditele mai vechi decât pe cele noi, după ce o parte din activitatea de creditare a fost centralizată", a mai spus Bruynseels, care a adăugat că BCR a înregistrat, de asemenea, mai multe credite neperformante pe segmentul de retail decât pe cel corporativ şi, totodată, pe segmentul creditelor negarantate faţă de cele garantate.
Pe de altă parte, Bruynseels consideră că dobânzile vor scădea în scurt timp şi susţine că dobânzile din piaţă sunt menţinute la un nivel ridicat doar de câteva bănci.



