Aceasta a derulat, în 2011, primul program de job-uri de vară pentru elevii de liceu din România, iar 50 de elevi au câştigat primul lor salariu, potrivit unui comunicat de presă al băncii.

 

În urma unui studiu ad-hoc în rândul a 350 de liceeni, a reieşit faptul că aceştia îşi iau modele de comportament financiar dintre persoanele foarte apropiate precum părinţi, bunici sau prieteni. 65% dintre aceştia îşi doresc un curs de educaţie financiară la liceu ţinut de un profesor specializat. Dacă acesta nu exista, 33% ar vrea să înveţe de la un bancher, 30% de la profesorul de economie, 12% consideră că un om bogat din comunitate ar fi cel mai potrivit să predea educaţie financiară.

 

Programul, Summer Job BCR, s-a desfăşurat pe perioada a două luni de zile, interval pe parcursul căruia elevii au avut un program lucru de patru ore pe zi în agenţiile Băncii Comerciale Române.

 

Dintre cele mai importante concluzii ale studiului se desprinde faptul că, deşi peste 90% dintre liceeni afirmă că primesc bani de buzunar de la părinţi, peste 80% dintre ei spun că hotărăsc singuri pe ce să îi cheltuiască. Astfel, conform propriilor spuse, cei mai mulţi dintre liceeni îşi cheltuie banii de buzunar pe 'ieşiri în oraş', pe locul imediat următor fiind hainele.