money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BCR: Prelungim campania de bonificare a plăţilor cu cardul la comercianţi

Publicat la 02.07.2009, 11:52:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BCR: Prelungim campania de bonificare a plăţilor cu cardul la comercianţi
"Datorită rezultatelor bune obţinute, BCR a hotărât prelungirea campaniei, în perioada 1 iunie - 30 septembrie, cu câteva modificări: oferirea unui bonus de 0,6% din suma tranzacţionată direct la comercianţi prin intermediul cardurilor de credit BCR şi a unui bonus de 0,3% pentru cumpărăturile achitate cu cardurile de debit BCR. Contravaloarea bonusului va fi virată pe cardul de credit sau în contul curent la care este ataşat cardul de debit în primele 2 săptămâni ale lunii octombrie 2009", se precizează în comunicatul băncii.

În urma campaniei de până în 31 mai, BCR a constatat o majorare semnificativă a tranzacţiilor efectuate cu cardul la comercianţi. "Am înregistrat o creştere cu 23,09% a tranzacţiilor efectuate direct la comercianţi şi de aceea ne-am hotărât să o continuăm", a declarat Igor Zganjer, director al Direcţiei Carduri din cadrul BCR, citat în comunicatul băncii.

Totuşi, rata de utilizare a cardului la comercianţi de către clienţi rămâne redusă în România, doar puţin peste 10% dintre posesorii de carduri BCR folosind cardurile şi altfel decât pentru a retrage numerar de la bancomate, a menţionat Zganjer.

În campania încheiată în 31 mai, BCR a oferit un bonus de 0,6% din suma plătită cu cardul de credit sau debit direct la comercianţi, de către persoanele fizice. În total, banca a plătit aproape 4 milioane lei, din care 1,75 milioane lei pentru plăţile cu cardul din perioada 12 februarie - 31 mai.

BCR, cea mai mare bancă din România după active, emite 25 tipuri de carduri de credit şi de debit şi are o reţea de peste 1.900 de bancomate şi mai mult de 15.000 de aparate pentru plata cu cardul la comercianţi (POS), cea mai extinsă din ţară.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite