Pe prima poziţie rămâne BCR, cu un indice diminuat, de la 23,50 la 21,82. Podiumul este încheiat de BRD, în coborâre cu o poziţie faţă de ediţia anterioară şi cu un indice de 10,84, faţă de 22,21 înregistrat la valul anterior al studiului.
“În raport cu BCR, un volum mai mare de informaţii pozitive se regăsesc în percepţia segmentului de populaţie femei cu vârste între 46 şi 55 de ani. ING se clasează pe locul doi, urcând trei poziţii faţă de valul anterior şi apreciindu-se indicial cu 6,75, ca rezultat al percepţiei preponderent pozitive a respondenţilor cu vârste între 26 şi 45 de ani. Bărbaţii între 36 şi 45 de ani percep în raport cu BRD - clasat pe locul al treilea - un volum mai mare de informaţii cu caracter pozitiv”, spune Claudiu Popa, general manager Smart Corporation Group. În ceea ce priveşte vizibilitatea brandurilor analizate în cel de-al patrulea studiu privind domeniul financiar-bancar, primele şapte poziţii rămân la fel, din punct de vedere ierarhic, în comparaţie cu ediţia anterioară BrandRate: BCR (63,27), BRD (53,25), Raiffeisen (32,19), Banca Transilvania (30,31), Bancpost (28,61), ING (18,65) şi UniCredit Ţiriac (9,47). În ceea ce priveşte indicii, cinci dintre primele şapte branduri bancare înregistrează scăderi.
Astfel, mărcile bancare BCR, BRD, Raiffeisen, Banca Transilvania şi UniCredit Ţiriac au indici diminuaţi, în timp ce indicele Bancpost rămâne constant.
Singura marcă în apreciere indicială, dintre cele şapte enumerate anterior, este ING. Aceasta ajunge la un indice de 18,65, de la unul
de 14,35, în valul anterior al studiului.



