money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BCR şi BRD vor acorda împrumuturi pe termen scurt constructorilor de autostrăzi

Publicat la 05.06.2009, 16:28:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BCR şi BRD vor acorda împrumuturi pe termen scurt constructorilor de autostrăzi
"BCR şi BRD vor acorda împrumuturi pe termen scurt pentru finanţarea constructorilor care au nevoie de lichiditate, de multe ori pentru salarii. Rolul celor două bănci este acela de a prelua sarcina financiară pe care Ministerul Transporturilor să o acopere ulterior", a spus Radu Berceanu.

Ministrul transporturilor a explicat că autostăzile sunt ceva mai scumpe deoarece, neavând bani, a fost nevoie ca termenele de execuţie să fie prelungite.

La finalul vizitei de lucru pe care primul ministru, Emil Boc, şi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, au efectuat-o vineri pe şantierul Autostrăzi Bucureşti - Ploieşti, aceştia au declarat că pentru această autostradă toate exproprierile sunt gata, cu excepţia unor litigii legate de preţul oferit pentru terenuri unui număr de aproximativ şase familii.

Peste o lună, Emil Boc şi Radu Berceanu vor efectua o nouă vizită pe Autostrada Bucureşti - Ploieşti.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite