Banca Comercială Română (BCR) va fi, începând cu 2008, o sucursală a unui holding al grupului Erste, care urmează să fie creat. BCR se va ocupa de relaţiile cu clienţii pe plan local în sectoarele retail şi corporate.

Erste Bank, a anunţat decizia de a restructura afacerea sa financiară până în anul 2008, pentru a face faţă expansiunii sale în străinătate şi va concentra conducerea şi procesele informaţionale într-o nouă structură. Astfel, grupul va separa afacerea locală într-o bancă independentă şi va crea un holding care va coordona restul activităţilor, inclusiv subsidiarele.

Erste Bank a anunţat că în noua structura organizatorică Banca Comercială Română va funcţiona va sucursală bancară subordonată holdingului şi va fi responsabilă pentru relaţiile cu clienţii pe plan local în sectoarele retail şi corporate, alături de celelalte sucursale ale băncii austriece, respectiv Ceska Sporitelna, Slovenska Sporitelna, Erste Bank Ungaria, Erste Bank Croaţia, Erste Bank Serbia, Erste Bank Austria şi Bank Prestige din Ucraina.

Toate funcţiile de management ale Grupului BCR vor fi centralizate în cadrul holdingului, potrivit deciziei Consiliului de Administraţie al Erste Bank. De asemenea,  holdingul va pune la dispoziţie infrastructura necesară pentru atragerea clienţilor BCR pe plan local. Segmentele de “Pieţe de Capital (Trezorerie)” sau „Corporate Finance and Investment Banking“ vor fi incluse în cadrul holdingului.

Până la mijlocul anului 2007 vor fi adoptate măsurile organizatorice pentru constituirea holdingului operativ, ce va include în structura sa şi participaţiile de capital în cadrul Grupului BCR. După migrarea sistemelor IT, în a doua etapă, Erste Bank va modifica structura juridică a concernului, creând un holding şi o subsidiară din Austria, organizată ca o entitate legală independentă, în baza deciziilor Adunării Generale din anul 2008.

Consiliul de administraţie al Erste şi-a dat acordul pentru operarea acestor modificări organizatorice până la mijlocul anului 2008.

BCR, membră a grupului Erste Bank are active de 39,2 miliarde lei (11,09 miliarde euro) după primele nouă luni ale anului. Banca are, în prezent, o reţea de 457 sucursale şi agenţii în întreaga ţară.