money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BCR vinde credite corporate acordate în perioada pre-Erste

Publicat la 24.11.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BCR vinde credite corporate acordate în perioada pre-Erste

Este primul pachet de credite înscris de BCR în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare pentru care nu se specifică moneda, ci doar valoarea creanţelor de la finele lunii august 2009. În total, banca a vândut către Suport Colect - companie care face parte din grupul BCR - creanţe totale de peste 734 milioane. Contactaţi de Business Standard, reprezentanţii băncii nu au dorit să precizeze moneda în care au fost înscrise şi vândute aceste credite. “Este preferabil ca portofoliul BCR să se îmbunătăţească. În această perioadă, banca trebuie să se canalizeze pe noi plasamente”, a declarat pentru Business Standard preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală. Cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) controlează un pachet de 30,12% din capitalul BCR. Reprezentanţii SIF se vor întâlni mâine cu şeful Erste Bank, Andreas Treichl, şi cu Manfred Wimmer, directorul financiar al Erste şi fost preşedinte executiv al BCR, pentru a discuta despre decizia recentă a grupului austriac de a transfera expunerea deţinută pe banca din România către o societate cu răspundere limitată, înfiinţată recent la Viena.

Preşedintele companiei de administrare a SIF Muntenia, Petre Pavel Szel, spune că este posibil ca acest pachet de credite să facă parte dintr-un program mai amplu de restructurare.

“Vom afla mai multe informaţii mâine, la întâlnirea cu oficialii Erste, unde vom discuta şi despre modificarea deţinerilor Erste Bank la BCR”, a subliniat Szel.

“Scheletele” din portofoliul BCR

Creditele vândute de bancă au fost acordate unor companii aflate astăzi în faliment sau în lichidare judiciară. Unele sunt radiate deja la Registrul Comerţului. Este cazul Fortius Trading, companie despre care ziarele scriau în 2004 că “făcea parte dintr-o schemă gândită de Omar Hayssam pentru aprovizionarea unităţilor militare cu combustibil din Republica Moldova”.

Creanţa acestei firme se apropie de două milioane, iar creditul a fost accesat în anul 2002. Ultimele înregistrări realizate de BCR în Arhiva Eletronică de Garanţii Reale Mobiliare precizau că împrumuturile au fost acordate, de exemplu, în euro, iar creanţa vândută a fost înscrisă în lei.

Un alt “schelet” este compania Cibela, al cărei acţionar - Viorel Popa - a ţinut prima pagină a presei din perioada anilor 2000-2001. Creanţa companiei se ridică la 1,8 milioane.

Cea mai mare creanţă din pachetul vândut de BCR reprezintă un credit de aproape 52 milioane, care a fost acordat companiei DH Leasing. Acesta este unul dintre “cele mai recente” împrumuturi, din pachetul preluat de Suport Colect, întrucât a fost acordat în 2004.

Ce spun avocaţii

Avocatul Dumitru Rădescu spune că, în cazul firmelor aflate în faliment, BCR s-a înscris la masa credală şi, de aceea, banca încă mai speră că poate recupera câte ceva din datorii. “Practic, prin vânzarea acestor creanţe, banca se spală pe mâini de procesele comerciale, pe care va trebui să le suporte de acum înainte cesionarul. Datoriile firmelor respective s-ar fi putut prescrie în trei ani de la data scadenţei doar dacă nu s-ar fi deschis procedura insolvenţei”, explică Rădescu.

Pe de altă parte, Gheorghe Piperea, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, spune că “BCR nu mai poate face nimic”. “În cazul firmelor radiate, banca ar putea cere banii de la administratori sau de la acţionari pentru «îmbogăţire fără temei», acesta este termenul juridic. Dar, aceasta este o acţiune extrem de complicată. Dacă nu au făcut niciun act de executare silită, în trei ani de la scadenţa creditului, atunci acesta se prescrie. Nu mai pot obţine banii nici prin Justiţie”, spune Piperea.

Umbra Bancorex

Pentru creditele care figurează ca fiind acordate înainte de anul 2000, este posibil ca acestea să fi intrat în portofoliul BCR prin preluarea portofoliului de la Bancorex. Deşi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a reţinut, la momentul respectiv, neperformantele Bancorex, în contractul de privatizare al BCR, statul român se obligă să ofere compensaţii către grupul Erste “pentru daunele rezultate din/sau în legătură cu Bancorex, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii”.

Erste Bank a câştigat licitaţia de privatizare a BCR la finele anului 2005, când a oferit 3,75 miliarde de euro pentru pachetul de 61,88% din acţiunile băncii.

În contractul de vânzare a titlurilor BCR, statul român s-a angajat să suporte eventualele daune pe care Erste le-ar putea înregistra în legătură cu angajamente extrabilanţiere ale BCR, reieşite din activitatea Bancorex, în limita a 50% din preţul pe care austriecii l-au plătit către AVAS. Astfel, valoarea de 50% din preţul pachetului de acţiuni reprezintă limita pentru despăgubiri acordate Erste pentru daune, pierderi şi alte sume plătite în legătură cu declaraţii, garanţii, obligaţii şi răspunderi ale vânzătorului.

Potrivit unei hotărâri aprobate de Guvernul Tăriceanu, Erste este obligată să notifice AVAS orice pierderi înregistrate în urma litigiilor legate de activitatea Bancorex. Statul se obligă să facă plăţile legate de obligaţiile Bancorex în termen de 60 de zile de la data notificării.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite