Banca Europeană de Investiţii analizează oportunitatea creşterii creditării pentru România cu până la 33% anual. În loc de 1 miliard de euro căt s-a decis iniţial a fi acordat României, ţara noastră ar putea fi creditată cu 1,33 miliarde euro. Împrumutul va fi utilizat pentru finanţarea şi cofinanţarea proiectelor susţinute din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.
Cele trei programe principale cărora le sunt destinate fondurile sunt din domeniul transportului, mediului şi creşterea competitivităţii. Se ia în calcul şi propunerea acordării unei prefinanţări de 250 milioane de euro, o prima tranşă din împrumutul Băncii Europene de Investiţii şi pe care statul român este obligat să o folosească pentru domeniile stabilite sau pentru alte proiecte europene prioritare.
Tragerea banilor se va face în tranşe de minimum 25 milioane euro şi maximum 250 milioane euro, iar condiţia pentru acordarea următoarei tranşe este ca banii acordaţi antrerior să fie deja alocaţi proiectelor finanţate în proporţie de cel puţin 80%.
Potrivit secretarului de stat din ministerul economiei şi finanţelor, Eugen Teodorovici, sunt proiecte care pot deja să fie trimise la BEI, printre care opt proiecte pe mediu, aprobate, cu au o valoare totală de 800 milioane euro. De asemenea, o serie de proiecte în domeniul transporturilor sunt deja trimise la Comisia Europeană pentru aprobare.



