money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BEI îşi majorează capitalul cu 67 miliarde euro,ca să dea credite de contracarare a efectelor crizei

Publicat la 03.04.2009, 17:38:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BEI îşi majorează capitalul cu 67 miliarde euro,ca să dea credite de contracarare a efectelor crizei

Creşterea capitalului fusese prevăzută iniţial pentru 2010, însă a fost devansată pentru acest an, fiind una dintre soluţiile prevăzute în măsurile anti-criză. Cererea pentru majorarea anticipată a capitalului subscris a fost susţinută de consiliul directorilor BEI din decembrie 2008 şi, ca urmare, a fost supusă boardului guvernatorilor format din cei 27 de miniştri de finanţe din UE, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE).

Capitalul subscris al BEI a crescut, astfel, cu 40%, la 232,4 miliarde euro, iar majorarea va fi efectuată printr-un transfer de la rezervele suplimentare ale BEI la capitalul subscris şi vărsat. Scopul acestei măsuri este ca statele membre să nu fie obligate să aducă resurse noi.

România a negociat cu FMI, Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale, un pachet de finanţare pe doi ani, de aproximativ 20 miliarde euro, din care 12,95 miliarde euro vor proveni de la FMI, 5 miliarde euro de la UE, iar restul de la BERD, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite