money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Beijingul a declarat trei zile de doliu naţional

Publicat la 19.05.2008, 05:48:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Beijingul a declarat trei zile de doliu naţional

Moartea celor aproape 33 de mii de chinezi a lăsat îndoliată o ţară întreagă, a cărei populaţie depăşeşte un miliard 300 de milioane de oameni. Toate drapelele Chinei vor fi coborâte în bernă. Emisiunile de divertisment şi orice altă manifestare de acest gen vor fi suspendate pe perioada celor trei zile de doliu. Acelaşi lucru şi în ce priveşte ceremoniile organizate cu ocazia trecerii flăcării olimpice prin oraşele Chinei.

Până miercuri, acestea vor fi întrerupte, în semn de respect pentru cei ucişi de seism, sau care se zbat între viaţă şi moarte sub ruinele a oraşe întregi. Ieri, câteva sute de oameni au participat în piaţa Tiananmen din Beijing la arborarea în bernă a drapelului naţional.

Ceremonia, urmărită mai ales de turişti, a fost încă un motiv de exprimare a solidarităţii. Străinilor li s-au alăturat şi locuitori din Beijing, dornici să-şi arate sprijinul faţă de cei aproape cinci milioane de sinistraţi. Viaţa acestora este pusă la încercare cu fiecare zi.

În săptămâna scursă de la cutremur s-au produs mai multe replici foarte puternice. Ca şi cum suferinţa nu ar fi fost de ajuns, replica de sâmbătă, cu magnitudinea de 6,1 pe scara Richter, a ucis alţi trei oameni şi a rănit peste o mie o mie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite