A rămas fără permis! Miodrag Belodedici, unul dintre foștii mari internaționali români, a rămas sâmbătă seară fără permis de conducere, după meciul de adio al Generației de Aur.
Ce s-a întâmplat
După meciul Generației de Aur disputat împotriva legendelor lumii, Miodrag Belodedici a fost oprit de un echipaj de poliție.
„M-au oprit când am ieșit de la restaurant, de la petrecere. Am plecat pe la 3 și ceva. Au venit după mine și m-au oprit. Au stat acolo și au așteptat la pândă. M-au urmărit cu mașina Poliției, cu girofar, cam 100 de metri din spate. Am băut două șprițuri cu băieții. După ce am fost oprit de Poliție, m-au pus să suflu și am ieșit cu alcoolemie 0,08. Îți dai seama ce beat eram eu? Sigur, e contravenție… Am fost dus la Poliție, m-au ținut două ore acolo, mi-au scos sânge… Le-am spus că nu sunt beat, că pot sta și într-un picior. Și mi-au luat carnetul pentru 90 de zile”, a spus acesta pentru Libertatea.





