Vicepreşedintele Partidului Democrat, Radu Berceanu, a declarat, vineri, la The Money Channel, că este convins că Varujan Vosganian va fi acceptat pe postul de comisar european de forurile de conducere ale UE.

Ministrul Transporturilor a calificat informaţiile referitoare la posibila colaborare a lui Vosganian cu Securitatea drept  "manipulări", dar recunoscut că nu ştie cine se află în spatele acestora."Nu ştiu de unde ar putea să vină aceste acuze la adresa lui Varujan Vosganian", a comentat Radu Berceanu.

Liderul democrat a recunoscut, totodată, că neacceptarea imediată a candidatului României  la postul de comisar european  creează o problemă serioasă Alianţei Dreptate-Adevar.

Şeful lui Berceanu pe linie de partid, preşedintele PD, Emil Boc, a exprimat, joi, sprijinul de care se bucură Vosganian din partea democraţilor, în virtutea faptului că ei şi liberalii continuă să fie membri ai aceleiaşi alianţe politice.

Varujan Vosganian a luat avionul spre casă, fără să fi obţinut din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, nominalizarea oficială pentru postul de comisar european, consultările în privinţa desemnării sale continuând. Procedural, prelungirea acestor consultări semnifică atât faptul că preşedintele Comisiei mai are nevoie de clarificări în privinţa lui Vosganian, cât şi faptul că exsită ezitări în privinţa desemnării acestuia