Berceanu a afirmat că, anul acesta, Guvernul a plătit Bechtel 120 de milioane de euro, din care 80 de milioane de euro erau datorii din 2008 şi 4 milioane - penalităţi.
"Din aceşti 80 de milioane de euro, vreo 4 milioane sunt penalităţi. Deci domnul Orban a aruncat 4 milioane de euro pe fereastră, neplătind la timp şi permiţănd aceste penalităţi, care sunt în contract. De aceea încercăm să fim atenţi în ceea ce înseamnă atât lucrul, cât şi plata, ca să nu cheltuim nişte bani suplimentari. Şi aşa, autostrada e o lucrare foarte dificilă şi costă foarte mult", a afirmat Berceanu.
Tot legat de costuri, ministrul a afirmat că a discutat cu firma Bechtel despre necesitatea eliminării firmelor intermediare care lucrează la proiectul Autostrada Transilvania. "Am discutat cu partea americană să eliminăm verigile intermediare, firmele care intermediază pentru alte firme şi aşa vom încerca ca atunci când există o firmă care livrează balast, să fie firma care are balastiera", a precizat ministrul, adăugând că fiecare dintre aceste firme intermediare îşi adaugă comisioane de 10-15%.
Radu Berceanu a vizitat vineri, alături de premierul Emil Boc, câteva puncte de lucru de pe Tronsonul 2B de pe Autostrada Transilvania.

