money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Berceanu: Vrem ca tronsonul Cluj-Borş al Autostrăzii Transilvania să fie gata până în 2012

Publicat la 20.01.2009, 06:35:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Berceanu: Vrem ca tronsonul Cluj-Borş al Autostrăzii Transilvania să fie gata până în 2012

Acesta a mai spus că pe parcursul zilei de marţi (n.red. 20 ianuarie) va avea o serie de întâlniri cu reprezentanţii companiei Bechtel unde va ridica câteva probleme legate de stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania. Printre acestea, ministrul Berceanu a amintit că va solicita un răspuns legat de întârzierea lucrărilor la autostradă deşi statul român a plătit până în prezent o sumă de 624 milioanme de euro.

De asemenea, Radu Berceanu a mai spus că vrea să ştie când vom avea disponibilă o porţiune utilizabilă din Autostrada Transilvania şi care ar putea fi aceea. Totodată, ministrul Berceanu a declarat că statul român are o datorie de 77 milioane de euro faţă de Bechtel pe care îi va plăti, deşi compania susţine că are de recuperat 137 milioane de euro.


Berceanu s-a întâlnir la ora 10.00 cu jurnaliştii pe şantierul de la Gilău după care, spre amiază, va da declaraţii de presă. În acest moment lucrul pe unul din tronsoanele autostrăzii a fost sistat. Şi asta deoarece compania americană nu a mai fost plătită de stat de luni de zile.

Chiar în urmă cu o săptămână, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi, Cristian Duică declara că Ministerul Transporturilor are datorii de 70 de milioane de euro către Bechtel.

Autostrada Transilvania (415 km) parcurge ruta de la nord-vest de la Braşov până la Oradea, la graniţa cu Ungaria şi va trece prin Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi Oradea.


  sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite