Banca a realizat în 2010 un număr record de 386 de investiţii, nivelul de finanţare ajungând la 9 miliarde de euro, faţă de 7.9 miliarde de euro în 2009.
"BERD rămâne cel mai mare investitor din Europa Centrală şi de Est şi un partener puternic pentru sectorul privat local şi străin. Regiunea noastră este în continuare foarte atrăgătoare, iar în 2011 vom face şi mai multe eforturi pentru a finanţa companii locale şi pentru a sprijini investiţiile străine directe", a declarat vicepreşedinte BERD, Manfred Schepers.
Instituţia şi-a menţinut poziţia pe piaţă anul trecut şi, fiind ratificată cu standardul triplu A, a putut în continuare să ofere împrumuturi la cote favorabile. Creditele neperformante au reprezentat doar 3% din totalul împrumuturilor acordate. Lichiditatea a rămas la un nivel înalt, iar acţionarii au aprobat mărirea capitalului cu 50%, la 30 de miliarde de euro. Măsura va fi aplicată în cursul anului 2011.
Investiţiile în ţările în curs de dezvoltare au crescut cu 80% la 920 milioane de euro, bugetul fiind împărţit în 114 proiecte. Banca a mai finanţat 71 de proiecte în Balcanii de vest, cu 39% mai mult decât în 2009, cifra totală depăşind pentru prima oară 1 miliard de euro. Investiţiile în iniţiativele pentru energie sustenabilă au crescut cu 64%, la 2.2 miliarde de euro şi au reprezentat aproape un sfert din totalul finanţării de anul trecut.
În 2010, BERD s-a axat pe sprijinirea economiei reale, cu o deosebită atenţie pentru sectorul agricol. Sub ameninţarea creşterii preţurilor la produsele alimentare, banca a aprobat 63 de proiecte, valorând în total 836 milioane de euro, cu 31% mai mult decât în 2009. Mai mult, investiţiile în energie regenerabilă s-au triplat anul trecut, la 363 milioane de euro. Toate proiectele din domeniul energiei au depăşit 1 miliard de euro.
În 2011, banca îşi va apleca atenţia mai ales asupra diversificării economiilor reale, asupra pieţelor de capital subdezvoltate şi asupra eficientizării energiei. Anul acesta, investiţiile sunt estimate la 8-9 miliarde de euro.



