BERD: Europa Centrală şi de Est se confruntă cu cea mai gravă criză din 1991
Publicat la 29.10.2008, 09:52:04
Economiile europene emergente se confruntă cu cea mai gravă criză de la căderea comunismului, consideră şeful Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
"Este clar că unele sau aproape toate aceste ţări vor fi nevoite să treacă prin perioade de austeritate", a spus Mirow. "Ucraina este o ţară care ne îngrijorează în mod special, din cauză că acolo problemele economice se combină cu cele politice", a spus şeful BERD, care a estimat că cel puţin una dintre ţările din vestul Balcanilor va avea, probabil, probleme.
Statele baltice sunt în mod deosebit vulnerabile ", a mai spus Mirow. În aceste condiţii, banca este pregătită să ajute ţările membre, chiar dacă, la rândul său, are probleme financiare, din cauza reducerii investiţiilor şi a perspectivelor legate de nerambursarea unora dintre creditele sale.
"În mod clar, aceasta este cea mai profundă şi complexă criză cu care ne-am confruntat de la înfiinţare", a mai declarat preşedintele BERD. În ajutorul ţărilor din Europa de Est s-a pronunţat ieri şi premierul britanic Gordon Brown. Aflat în vizită în Franţa, primul ministru a declarat că prioritatea Franţei şi Marii Britanii este de a opri propagarea crizei financiare în economiile emergente din Est.
Gordon Brown şi Nicolas Sarkozy s-au întîlnit ieri pentru a discuta despre pachetul de măsuri anti-criză ce va fi supus aprobării summitului european programat la Bruxelles pentru 7 noiembrie, iar apoi discutat la reuniunea G-20, de la Washington, care va avea loc pe 15 noiembrie.
Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
