Împrumutul a fost acordat în cadrul Facilităţii UE/BERD de finanţare pentru eficienţă energetică şi va fi folosit pentru a finanţa investiţii în eficienţa energetică implementate de companiile româneşti cu împrumuturi pe termen lung în valoare de până la 2,5 milioane euro fiecare.
Potrivit instituţiei, finanţarea din partea BERD va fi completată de finanţarea prin granturi din partea Uniunii Europene pentru susţinerea unui program de asistenţă tehnică şi acordarea de stimulente de plată pentru clienţii finali, promovând astfel investiţiile în energia durabilă.
„Prin acest proiect, BERD continuă să promoveze eficienţa energetică în Romania. Împrumutul acordat către Raiffeisen Bank Romania va facilita în continuare accesul la finanţare pentru sectorul industrial local, ajutând companiile private să îşi reducă nivelul de consum energetic şi, astfel, să îşi îmbunătăţească nivelul general de competitivitate”, a declarat directorul BERD pentru România, Claudia Pendred.
De la începutul activităţii sale în Romania, BERD a alocat peste 5 miliarde de euro diferitelor sectoare din economie care au atras investiţii de încă 9 miliarde de euro.
BERD împrumută Raiffeisen Bank 10 mil. euro pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică
Publicat la 27.01.2011, 09:43:19
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
