Majoritatea oamenilor din ţările aflate în tranziţie de la economiile planificate de stat la economia de piaţă nu trăiesc mai bine acum decât în 1989, arată un studiu al Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi al Băncii Mondiale, preluat de Reuters.

Sondajul intitulat 'Viaţa în tranziţie' (The Life in Transition), prezentat la reuniunea anuală a BERD, a fost efectuat pe un eşantion de 29.000 de oameni din 29 de ţări europene. Participanţii au răspuns la întrebări despre viaţa lor.

Din punctul de vedere al diferenţei de vârstă, rezultatele sondajului arată că tinerii tind să fie mai mulţumiţi decât persoanele în vârstă. Acest fapt confirmă părerile mai vechi potrivit cărora căderea comunismului a afectat cel mai grav pensionarii, care erau obişnuiţi cu susţinerea puternică a statului.

Corupţia a fost considerată de către majoritatea respondenţilor o problemă greu de gestionat, iar oamenii au acum mai puţină încredere în ceilalţi şi în guvernele care conduc ţările lor decât în perioada de dinainte de 1989, arată studiul BERD şi al Băncii Mondiale.'Doar 15% dintre respondenţi consideră că fenomenul corupţiei s-a temperat faţă de 1989, în timp ce 67% dintre respondenţi au indicat o accentuare a corupţiei sau au spus că acesta este la acelaşi nivel ca şi în 1989', arată raportul.

'Doar 30% dintre respondenţi consideră că viaţa lor particulară este mai bună acum decât în 1989', se mai spune în raport. Cele mai negative aprecieri asupra bunăstării din prezent comparativ cu perioada de dinaintea tranziţiei au fost făcute de către respondenţi din sud-estul Europei, din cauza scăderii semnificative a standardelor de viaţă din fostele republici iugoslave, arată studiul.

'Pe de altă parte, aceste rezultate aduc şi o notă de optimism. Întrebaţi dacă sunt de acord sau nu că generaţia care se naşte acum va avea o viaţă mai bună decât generaţia care este acum matură, o majoritate de 54% dintre respondenţi au fost de acord. Doar 24% dintre subiecţi au răspuns negativ la această întrebare', potrivit studiului.

Sondajul mai arată că 36% doar dintre respondenţi preferă să trăiască în democraţii, în conformitate cu principiile economiei de piaţă, iar 10% dintre subiecţi, majoritatea persoane în vârstă, cu venituri mici şi şomeri, preferă guvernele autoritare şi economiile planificate.