"In conditiile in care criza declansata in 2007 in sectorul creditelor ipotecare cu grad mare de risc din Statele Unite si criza economica de anul trecut au afectat puternic regiunea BERD, este important, insa, sa atragem atentia ca scenariile cele mai pesimiste au fost evitate", a spus economistul-sef al BERD, Erik Berglof, potrivit unui comunicat.
Nu au existat state care sa intre in incapacitate de plata, iar, ceea ce este foarte important, tarile din Occident nu au intors spatele vecinilor lor din est, a mai spus Berglof.
"Dar acest lucru nu este de ajuns. Nu am iesit inca la lumina. Experienta mea proprie din discutiile purtate cu reprezentantii bancilor internationale si statisticile recente de la Banca Reglementelor Internationale indica o retragere a capitalului din regiune", a mai spus Berglof, adaugand ca Europa emergenta este mai putin afectata decat alte piete emergente.
Unele iesiri nete nu pot fi evitate, probabil, in conditiile in care regiunea se adapteaza la o evaluare mai adecvata a riscurilor si la tendinta mondiala privind diminuarea creditarii. Ceea ce este esential, insa, este ca ajustarea sa se produca intr-un mod ordonat, fara sa lase vulnerabilitati majore in bilantul contabil al bancilor.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



