Situaţia economică va depinde şi de evoluţiile din zona euro, dar şi de paşii pe care îi vor face autorităţile de la Bucureşti, a adăugat Sanfey într-un interviu pentru Business Standard. “În mod clar, acest an este unul foarte dificil. În 2010, ne aşteptăm să vedem o creştere mică, posibil în jur de 1%. Prin urmare, cred că vor exista nişte semne de îmbunătăţire a climatului economic, de revenire pe creştere, probabil chiar în prima jumătate a anului”, spune economistul.
Sanfey avertizează însă că, la început, redresarea economiei va avea o amploare foarte scăzută. “Chiar şi această mică revenire va depinde într-o foarte mare măsură de soliditatea revenirii economiilor din zona euro. România este acum o economie foarte deschisă, care exportă foarte mult, iar dacă starea economiei globale se va îmbunătăţi, în mod automat se va îmbunătăţi şi starea economiei româneşti”, potrivit lui Peter Sanfey.
BERD: România va vedea primele semne de redresare în prima jumătate a anului viitor
Publicat la 20.10.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Reducere reală sau preț umflat? Cum verifici o ofertă înainte de Black Friday
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
