money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BERD vrea să facă mai multe investiţii de capital în Balcani

Publicat la 16.07.2007, 13:39:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BERD vrea să facă mai multe investiţii de capital în Balcani
Prin această nouă strategie, banca pentru dezvoltare în estul Europei şi în ţările din fosta Uniune Sovietică, care a investit deja 1,6 miliarde euro în Serbia, Muntenegru şi Bosnia, va creşte competitivitatea şi comerţul în regiune şi va crea noi locuri de muncă, a mai spus Lemierre.

"Când finanţăm proiecte de infrastructură, este vorba mai ales de împrumuturi. Dacă privim către sectorul privat, cred că partea investiţiilor de capital în activitatea noastră va creşte", a spus acesta. Banca a spus, într-un raport financiar recent, că mediul de afaceri ar putea deveni din ce în ce mai provocator, pe măsură ce instituţia îşi mută activităţile spre sud şi est, dar că natura benignă a riscurilor "s-ar putea schimba", mai scrie Reuters.

"Lumea în general, dar şi această regiune, partea de est a Europei, se bucură în prezent de condiţii foarte bune de finanţare", a spus Lemierre. Potrivit acestuia, condiţiile globale se pot înrăutăţi. "Cu toate acestea, în Balcani şi cu precădere în Serbia, tendinţele sunt pozitive, mai ales după decizia privind Uniunea Europeană şi Serbia", a spus acesta. Lemierre a completat că Serbia este o ţară foarte importantă pentru Balcani şi că va da tonul în regiune.

În cadrul ultimei runde de negocieri cu executivul UE de săptămâna trecută, Serbia ar putea încheia, în octombrie, un pact de pregătire a intrării în UE, prin care statul va dispune de şase ani pentru a se adapta regulilor comerciale din UE. Acest lucru îi va permite statului accesul la fondurile UE necesare pentru reformă.

Lemierre a mai spus că, pentru creşterea investiţiilor străine în Serbia, este nevoie de o reglementare a statutului provinciei Kosovo, pe care Serbia, cu ajutorul Rusiei, a blocat-o, scrie Reuters. "Investitorii vor monitoriza foarte atent acest lucru iar un progres înspre o soluţie ar fi foarte important pentru aceştia", a precizat Lemierre, care a adăugat că problema provinciei Kosovo este integrată în peisajul Balcanilor de vest, pe care investitorii îl monitorizează.

Lemierre a mai spus că BERD este pregătită să ia parte la eforturile de privatizare, prin împrumuturi şi investiţii. Serbia plănuieşte să scoată la vânzare monopolul petrolier NIS, compania aeriană JAT Airways şi fosta filială pentru mentenanţa aeronavelor în 2007.

Nu există planuri pentru privatizarea monopolului de electricitate EPS, însă există modalităţi de îmbunătăţire a situaţiei, a mai spus Lemierre. "Privatizarea este văzută uneori ca o abordare în alb sau negru, dar se pot găsi soluţii. Sectorul energetic va avea nevoie de investiţii şi principalul meu mesaj ar fi că este nevoie de investiţii în energie", a mai spus acesta.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite