money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bere Azuga va contracta un credit de 1,6 milioane euro de la Raiffesen Bank

Publicat la 29.01.2007, 16:33:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bere Azuga va contracta un credit de 1,6 milioane euro de la Raiffesen Bank

Acţionarii Bere Azuga, companie producătoare de bere, au decis contractarea unui credit de 1,6 milioane euro de la Raiffesen Bank, potrivit hotărârii AGA publicate pe Rasdaq

La sfârşitul lui 2006, compania a contractat de la Banca Comercială Carpatica un credit de 3,3 milioane lei şi 150.000 de euro. Creditul are o maturitate de trei ani şi a fost utilizat pentru plata datoriilor la bugetul de stat şi pentru plăţile curente către furnizori, potrivit oficialilor companiei.

În aceeaşi perioadă, linia de credit deschisă la Carpatica a fost majorată de la 400.000 lei la 800.000 lei.
În primul semestru din 2006, compania a raportat o pierdere de 235.700 lei la o cifră de afaceri de 8,8 milioane lei. În 2005, Bere Azuga a obţinut un profit de 172.755 lei şi o cifră de afaceri de 20,7 milioane lei.

Capital social al companiei este de 5,9 milioane lei (1,73 milioane euro), divizat în 2.352.833 acţiuni, cu valoare nominală de 2,50 lei. Acţionarul majoritar este Moraru Valeriu, care deţine 52,36% din titluri, potrivit ultimelor date publicate pe Rasdaq. Societatea este specializată în facbricarea berii.

Acţionarii semnificativi sunt Rombas Trans International SRL 20,09%, Friederich Ipsen 12,81%, conform raportărilor din 6 septembrie 2006.
Acţiunile Bere Azuga sunt tranzacţionate pe piaţa Rasdaq, la categoria de bază, sub simbolul BEGY.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite