"Aşa cum ştiţi, fără îndoială, Guvernul Ponta a întreprins modificări la legea Curţii Constituţionale", a explicat purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel. "Este un demers faţă de care Guvernul federal este foarte îngrijorat", a adăugat Seibert.
"Noi avem convingerea că independenţa şi capacitatea de acţiune a Curţii Constituţionale române nu trebuie să fie puse în discuţie", a precizat el, insistând atât asupra necesităţii păstrării echilibrului puterilor în România, cât şi asupra independenţei necesare fiecăreia dintre aceste puteri.
"Într-adevăr, Guvernul federal are îndoieli importante cu privire la legitimitatea măsurilor adoptate de Guvernul Ponta", a mai declarat Seibert.
Coaliţia de centru-stânga aflată la putere în România, condusă de către premierul Victor Ponta, a declanşat miercuri o procedură de destituire a preşedintelui de centru-dreapta Traian Băsescu, în contextul în care unele organizaţii nonguvernamentale denunţă un "atac împotriva instituţiilor democratice" fără precedent de la prăbuşirea dictaturii comuniste, în 1989.
Ponta a ţinut să răspundă vineri "îngrijorărilor legitime" ale partenerilor europeni şi internaţionali, dând asigurări că România va "rămâne o ţară stabilă, în care statul de drept este respectat".
El a anunţat că va efectua o vizită la Bruxelles săptămâna viitoare, pentru a "oferi garanţii" partenerilor europeni ai României.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.