Germania a promis măsuri suplimentare pentru a contracara în continuare așa-numita „flotă fantomă” a Rusiei care operează în Marea Baltică și Marea Nordului, a declarat marți ministerul de externe într-un comunicat, scrie Reuters.

Germania lansează măsuri suplimentare împotriva „flotei fantomă” a Rusiei

Sancțiunile occidentale menite să reducă veniturile Rusiei din petrol în urma invaziei Ucrainei au dus la apariția unei vaste „flote fantomă” de nave care ajută Moscova să mențină fluxul exporturilor de țiței.

De marți, autoritățile germane au început să interogheze petrolierele care trec prin zona respectivă cu privire la acoperirea asigurării împotriva daunelor cauzate de poluarea cu petrol, a declarat ministerul de externe adăugând că acoperirea asigurării navelor „flotei fantomă” este adesea necunoscută deoarece acestea evită asiguratorii de renume și porturile europene.

„Obiectivul nostru este foarte clar: intensificăm presiunea asupra flotei fantomă rusești și protejăm Marea Baltică”, a declarat ministrul german de externe, Johann Wadephul, în comunicat.