”Rata şomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani este de aproape 22%, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Naţional de Statistică. Totodată, dintre cei care au un loc de muncă, 40% sunt înregistraţi în Comerţ şi Agricultură, chiar dacă au studii superioare. Principalul motiv este că salariile pentru joburile de la început de drum sunt prea mici pentru a acoperi nevoile tinerilor, aşa cum declarau 64% dintre respondenţii celui mai recent sondaj bestjobs efectuat în rândul publicului 18-24 de ani. Astfel, 40% dintre ei ajung să-şi înceapă cariera într-un domeniu nou, pentru care nu au studii sau care nu necesită un anumit set de abilităţi, doar pentru a câştiga un salariu mai bun şi experienţă în CV”, anunţă platforma.
Candidaţii din categoria 18-24 de ani reprezintă 20% din totalul utilizatorilor platformei de recrutare online bestjobs şi au efectuat aproape 1 milion de aplicări de la începutul anului şi până în prezent. Cele mai multe au fost în Retail, E-commerce, Call Center, Marketing, Administrativ, Turism, HoReCa, Logistică sau Curierat. O bună parte dintre candidaţi vizează şi internship-urile sau joburile entry-level în Inginerie, IT sau Financiar, iar mulţi dintre ei se orientează către joburi din mediul digital, unde îşi pot construi o carieră care să le asigure flexibilitate şi opţiuni de lucru remote.
„În mod normal, alegerea carierei ar trebui să fie strâns legată de domeniul studiat, astfel încât traseul profesional să fie unul coerent. Din păcate, pentru mulţi nu este aşa. Tinerii candidaţi descoperă rapid că ofertele salariale sunt sub nivelul aşteptărilor lor, cerinţele sunt prea mari, iar mediul de lucru este adeseori stresant în cadrul domeniilor pentru care s-au pregătit academic. În acest context, aleg soluţia mai uşoară, care de cele mai multe ori se rezumă la un job mai bine plătit într-un domeniu precum Comerţ sau HoReCa, unde salariile oferite nu depind la fel de mult de setul de abilităţi sau de vechimea în muncă. Acest scenariu este nefavorabil pentru piaţa muncii în general, întrucât nivelul de cunoştinţe academice şi dorinţa de a evolua în domeniul studiat se diluează în timp, creând o distanţă tot mai mare între experienţa aplicată şi cerinţele sectorului respectiv”, spune Ana Vişian, marketing manager bestjobs.
Profilul candidatului 18-24 de ani pe bestjobs: are studii superioare, aplică mai des decât candidaţii mai experimentaţi şi caută joburi bine plătite încă de la început.

