O asemenea tendinta pe BVB poate fi sustinuta doar pe baza unor fundamente ale economiei romanesti, dar si pe baza existentei unor investitori straini la cumparare. Ambele elemente lipsesc insa in acest moment”, spune Mihai Caruntu, seful Departamentului de Analiza de la BCR Securities. Bursa a intrat din nou intr-o perioada in care indicii testeaza minimele istorice, dupa ce ieri s-a consemnat a treia zi, consecutiv, in care numarul mare de vanzatori a coborat pretul actiunilor cu valori cuprinse intre 2% si 7%. BET, indicele care urmareste evolutia celor mai lichide zece titluri, a pierdut 4,6%, pana la nivelul de 2.476 de puncte, cel mai jos din ultimii cinci ani, si cu 4,5% sub minimul anului 2008. De cealalta parte, BET-FI, indicele SIF-urilor, se mentinte peste cel mai mic nivel inregistrat in 2008, chiar daca ieri a scazut cu aproape 3%. “In perioada urmatoare, Bursa va fi foarte vulnerabila mai ales la informatiile macroeconomice locale, dar si la ce se intampla pe plan international. Este foarte greu sa recomanzi acum o actiune investitorilor, cand argumentul preturilor mici nu este sustinut si de o crestere a profitabilitatii companiei”, a declarat Caruntu. Indicele energetic BET-NG a scazut cel mai mult ieri, cu 5,8%, dupa ce actiunile Transgaz au pierdut 7,4% din pret, pe al doilea rulaj din piata, de 0,3 mil. euro. Erste Bank a continuat sa scada ieri, pierzand 4,1%, dupa schimburi de putin peste 0,2 mil. euro. Lichiditatea totala in piata reglementata a fost de 2,9 mil. euro, un nivel aproape identic celui inregistrat in sedinta precedenta. Pe plan extern, pietele de capital europene se aflau in scadere usoara la inchiderea BVB. (I.S.)





