Beznă în India

Britanicii – de fapt doar puţin sub o mie dintre ei – au guvernat o vreme India. Fără aer condiţionat.
Conan O’Brien, mândru de rădăcinile lui de irlandez catolic, nu a fost singurul care a urmărit cu uimire deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra. „Este greu de crezut că strămoşii mei au fost cuceriţi de strămoşii lor“, a transmis el pe Twitter. Mai mult ca sigur că fiecare indian care a urmărit ceremonia de deschidere a gândit la fel.
Până când li s‑a stins televizorul.

Recenta cădere de curent din India m‑a interesat mai mult decât Jocurile Olimpice (am avut o reacţie foarte britanică faţă de ceremoniile de deschidere: le‑am găsit înfiorător de jenante). Bezna din India a fost cu siguranţă cea mai mare pană de electricitate din istorie, afectând un număr uluitor de oameni – 640 de milioane de persoane. Dacă aţi vizitat vreodată Delhi în timpul verii, vă puteţi face o idee despre cum a fost.
„Fiecare uşă şi fiecare fereastră au fost închise“, îşi aminteşte Rudyard Kipling o vară în câmpiile pârjolite de căldură ale Indiei, „pentru că aerul de afară venea parcă dintr‑un cuptor. Atmosfera dinăuntru, la doar 40 de grade, după cum mărturisea termometrul, era îngreunată însă de mirosul infect al lămpilor cu kerosen prost reglate. Iar această duhoare, amestecată cu cea a tutunului local, a cărămizilor arse şi a pământului uscat, le făcea multor bărbaţi viguroşi inima cât un purice, pentru că ăsta e mirosul Marelui Imperiu Indian atunci când se transformă, şase luni pe an, într‑o cameră de tortură“.

Britanicii au avut un motiv serios să-şi mute capitala în fiecare vară în răcoroasa staţiune Simla de pe dealurile himalayene. Poate că guvernul indian actual ar trebui să ia în considerare acest lucru şi să le urmeze exemplul, pentru că asemenea căderi de curent nu vor deveni mai puţin frecvente. Dimpotrivă, pana a expus singura vulnerabilitate majoră a miracolului economic din Asia: este o ţară cu o reţea energetică fundamental subdimensionată.
În ultimii 10 ani, potrivit gigantului energetic BP, consumul de cărbuni din India s‑a mărit de peste două ori, consumul de petrol a crescut cu 52%, iar cel de gaze naturale s‑a majorat cu 131%. Pentru China, cifrele sunt de 155%, 101% şi respectiv 376%. Asia, în întregime, se îndoapă, nesătulă, cu combustibili fosili, iar lucrurile nu se vor opri curând. McKinsey Global Institute se aşteaptă ca economia indiană să crească cu o rată medie situată între 7 şi 8% până în 2030.
Vestea bună este că toată această creştere va contribui (deşi nu suficient) la compensarea slăbiciunilor unor economii dezvoltate dar grav îndatorate precum cele din Statele Unite şi Europa. Vestea proastă – în afară, desigur, de amplitudinea emisiilor de carbon – este că instituţiile din Asia scârţâie rău şi nu vor fi capabile să facă faţă consecinţelor sociale cutremurătoare.

Potrivit datelor McKinsey, populaţia urbană a Indiei va creşte de la 340 de milioane de persoane în 2008 până la aproximativ 590 de milioane în 2030. Atunci, India va avea 68 de oraşe cu populaţie de peste un milion de locuitori, inclusiv şase megaoraşe cu cel puţin 10 milioane de oameni. Două dintre ele – Mumbai şi Delhi – vor fi printre cele mai importante cinci metropole ale lumii.
Pentru a face faţă acestei urbanizări ameţitoare, India trebuie să investească 1.200 de miliarde de dolari pentru a-şi moderniza infrastructura orăşenească în următorii 20 de ani. Doar Mumbai are nevoie de 220 de miliarde de dolari. Se va întâmpla aşa ceva? În India există o mişcare laterală a capului care nu înseamnă nici „nu“, nici „da“, ci „te rog, nu întreba“.

Reţeaua de electricitate a Indiei a ratat fiecare ţintă de dezvoltare a capacităţii pe care şi‑a fixat‑o, din 1951 încoace. Sistemul este atât de dramatic delapidat, încât 27% din energia pe care o transportă se pierde din cauza scăpărilor şi furturilor. Chiar şi azi, 300 de milioane de oameni – un sfert din populaţia ţării – nu au acces la reţeaua de electricitate. Este unul dintre motivele pentru care pana de curent nu a stârnit mai multă iritare populară.
Originea problemei reprezintă una din multele rămăşiţe ale experimentului socialist din India de după câştigarea independenţei. Jumătate dintre centralele energetice indiene sunt pe bază de cărbuni. Cărbunele indian este produs de un monopol de stat (Coal India). Preţul este controlat de stat, la fel şi preţul electricităţii. Firmele private ce deţin centrale energetice sunt prinse între ciocan şi cărbune. Mai mult, nu pot avea încredere nici în distribuitorii regionali în ce priveşte comenzile corecte de energie.

De fapt, indienii au un Serviciu Energetic Naţional similar în multe privinţe cu Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) de care foştii lor conducători britanici sunt acum atât de mândri. Ceea ce mă aduce înapoi la Jocurile Olimpice. Cu siguranţă, cel mai jenant moment al ceremoniei extravagante puse în scenă de Danny Boyle la deschiderea Jocurilor a fost dansul suprarealist al paturilor de spital tip anii ’50 şi al infirmierelor aferente. Luând în considerare cât de prost se situează NHS în orice comparaţie internaţională relevantă, ne putem întreba care ar fi echivalentul indian. Ce părere aveţi de un stadion plin de centrale energetice pe cărbune, dansând toate pe întuneric?

Niall Ferguson este profesor de istorie la Universitatea Harvard, Senior Research Fellow la Colegiul Jesus de la Oxford și Senior Fellow la Hoover Institution, Stanford, și scrie periodic în „Newsweek“.