Joi dimineață, Bianca Drăgușanu a fost reținută de polițiști, fiind vizată într-un dosar de evaziune fiscală.

Mondea este acuzată că, timp de mai mulți ani, a adus articole vestimentare din Turcia. Haine pe care le-a vândut fără să declare veniturile obținute la stat. Prejudiciul în acest caz este estimat la peste 300.000 de lei.

Percheziții la locuințele și atelierul Biancăi Drăgușanu

În cursul dimineții, autoritățile au efectuat mai multe percheziții la locațiile deținute de Bianca Drăgușanu, inclusiv la

unde aceasta își comercializa hainele de lux din zona Herăstrău. Polițiștii au ridicat documente și alte probe relevante în anchetă, iar starleta a fost dusă la audieri pentru a da declarații.

Venituri nedeclarate dîn ultimii șapte ani

Investigațiile au dezvăluit că mondena Bianca Drăgușanu a început să vândă haine din 2017 și, până în prezent, nu și-a declarat veniturile la autoritățile fiscale. În această perioadă, sumele obținute din vânzarea hainelor depășesc două milioane și jumătate de lei. Prejudiciul creat statului român este estimat la 332.000 de lei.

Comunicatul Poliției Române

Poliția Română a emis un comunicat oficial cu privire la acest caz: „Astăzi, 18 iulie 2024, începând cu ora 07.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Sector 4 pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În fapt, în perioada 2017-2023, patru persoane, având calitatea de administratori ai unei societăți comerciale, ar fi omis să evidențieze în documentele contabile și să declare la organele fiscale venituri în valoare de peste 2.400.000 de lei, provenite din comercializarea de articole vestimentare de lux.”

Continuarea cercetărilor

Polițiștii sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, continuă cercetările în acest caz. Urmează să fie analizate toate documentele și dovezile colectate pentru a stabili cu exactitate dimensiunea evaziunii fiscale și responsabilitatea implicată.

Consecințele pentru Bianca Drăgușanu

Bianca Drăgușanu, care încearcă să-și facă un nume în lumea modei pentru mirese și prezența constantă în lumina reflectoarelor, se confruntă acum cu posibile consecințe legale serioase. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta, care lăda acuhiziții de proprietăți în Dubai, riscă pedepse severe, inclusiv amenzi substanțiale