Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzând de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare, scrie publicația presasm.ro.
Administratorul drumului, respectiv Consiliul Județean Satu Mare, susține – la solicitarea PresaSM – că nu a reușit să termine lucrările pe această porțiune din lipsă de finanțare și din cauza unor probleme birocratice.
”Noi am primit banii pentru reparațiile drumurilor, acea rectificare bugetară, acum vreo cinci zile. Nu aveam mijloacele necesare, financiare și legale, să intervenim mai repede. Constructorul a făcut tot posibilul să termine cât mai repede. Atât s-a putut, noi am făcut tot ce a depins de noi”, a precizat președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, la solicitarea PresaSM.
Din păcate, inclusiv comentatorii televiziunii care transmit Turul României au taxat calitatea drumurilor, dar au precizat că lucrările au fost măcar semnalizate corespunzător.





