Preşedintele american a anunţat într-un comunicat că acest text, care respinge luarea în calcul a unor criterii de mediu, sociale sau de guvernanţă - supranumite ”ESG” - în cadrul unor decizii financiare ameninţă ”economisirea pensiilor şi face ilegală luarea în calcul a factorilor de risc”.
Prin această lege, care ataca o măsură implementată în ianuarie de către Departamentul Muncii, care facilita acest tip de investiţii în fondurile de pensii, republicanii denunţau o poziţie ideologică.
”Cel care îţi gestioneză pensia ar trebui să fie în măsură aă-ţi protejeze economiile făcute cu sudoarea frunţii, indiferent dacă asta-i place sau nu lui Marjorie Taylor Greene”, a tunat Joe Biden, vizând-o pe o aleasă din cea mai dură aripă a dreptei americane.
Republicanii au reuşit să adopte această lege cu ajutorul foarte fragilei lor majorităţi în Camera Reprezentanţilor.


