Acestea, de la hipermarketuri și lanțurile de magazine electronice până la companiile de utilități sau furnizorii de internet și cablu, trebuie să își conecteze casele de marcat cu sistemele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în doar două luni. Măsura este obligatorie de la 1 iunie, atât pentru companiile mari, cât și pentru societățile de talie mijlocie.
Astfel de aparate sunt testate în acest moment de Fisc, iar implementarea proiectului a intrat în linie dreaptă. Tot ce mai trebuie este ca
Ionuț Mișa, noul șef al ANAF, să dea un ordin pentru conectarea acestora la sistemul informatic, potrivit informațiilor
Libertatea.
Pentru micile firme, termenul nu este nici el prea îndepărtat, respectiv 1 august.
”Big Brother” pentru bani
Ministerul Finanțelor spune că ”monitorizează permanent” situația pentru că montarea aparatelor să nu pericliteze activitățile companiilor și nici termenele.
De asemenea, instituția a transmis că tot cadrul legal este complet ”iar procesul de testare a acestor aparate, în vederea eliberării avizului tehnic favorabil, este în plină desfăşurare”.
”Procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic, precum şi data începând cu care acestea se conectează la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, urmează să fie aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF, după dotarea tuturor operatorilor economici cu noile aparate de marcat, potrivit dispoziţiilor art. 3^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.
Ministerul Finanţelor Publice monitorizează permanent modul de derulare a proceselor pe care le presupune implementarea aparatelor de marcat cu jurnal electronic, astfel încât activităţile economice ale contribuabililor să nu fie periclitate de termenele de dotare prevăzute de legislaţia în vigoare”, au transmis reprezentanții Ministerului de Finanțe, la o solicitare Libertatea.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.