money.ro
Actualitatemoney.ro

Bild: Nu Bashar al-Assad a autorizat atacul cu arme chimice

Publicat la 09.09.2013, 06:37:36

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bild: Nu Bashar al-Assad a autorizat atacul cu arme chimice

Oficiali de rang înalt ai armatei siriene "cer periodic, de aproximativ patru luni, atacuri chimice la palatul prezidenţial din Damasc (dar) aceste solicitări au fost refuzate mereu, iar atacul din 21 august nu ar fi fost de fapt aprobat personal de Bashar al-Assad", scrie Bild am Sonntag.

 

Ediţia de duminică a cotidianului german se bazează pe interceptările efectuate de o navă spion a armatei germane, Oker, staţionată în apropierea coastelor siriene.

 

De altfel, Bild am Sonntag scrie că preşedintele serviciilor secrete germane, Gerhard Schindler, a afirmat recent în faţa Comisiei pentru Apărare din Parlamentul german că Assad putea să se menţină multă vreme în funcţie.

 

Sângerosul război civil din Siria "ar putea să dureze ani întregi", ar fi afirmat el.

 

În plus, Inspectorul general al armatei germane, Volker Wieker, ar fi explicat în faţa aceleiaşi comisii, că influenţa Al-Qaida în cadrul rebeliunii creşte rapid.

 

Armata siriană liberă, susţinută de Occident, a pierdut controlul militar şi afluenţa dezertorilor din armata regulată care i se alătură este acum nulă, în special pentru că forţele apropiate de Al-Qaida i-ar împuşca.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite