Pare greu de crezut, însă s-au găsit fani cu dare de mână care să scoată din buzunare 5.500 de lei pentru un bilet la concertul divei Jennifer Lopez, achiziționat cu promisiunea unei întâlniri și a unei fotografii cu artista în persoană.
Astfel, cele mai scumpe bilete pentru evenimentul concertistic din 27 iulie (Piața Constituției), categoria Greet & Foto Pass, s-au epuizat. De asemenea, s-au epuizat și biletele VIP, cele de 1.100 de lei. Biletele care se mai găsesc la vânzare au prețuri care pornesc de la 495,00 lei (General) și 1.045 lei (Diamond Circle).
Biletele ce rezervă și o fotografie cu Jennifer Lopez, epuizate pentru concertul din Piața Constituției
Biletele cu fotografie alături de Jennifer Lopez, epuizate! Actriță, cântăreață, dansatoare, designer, producătoare și femeie de afaceri americană, Jennifer Lopez revine pe scena internațională după o perioadă în care s-a concentrat asupra vieții personale. Artista, recunoscută pentru piese precum On the Floor, Let’s Get Loud și Waiting for Tonight, este, de asemenea, una dintre cele mai bine plătite actrițe latino din industria cinematografică. Cariera sa cinematografică include titluri celebre precum: Anaconda (1997), The Cell (2000), Maid in Manhattan (2002), Shall We Dance (2004), Second Act (2018) și Hustlers (2019), printre altele.
Concertul din București al lui J LO, ce face parte din turneul ”UP ALL NIGHT TOUR” este așteptat să atragă un număr mare de spectatori din regiune, dată fiind amploarea turneului și notorietatea internațională a artistei.







