money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Bitcoin a scăzut din nou, marţi, sub 30.000 de dolari, revenind la tendinţa descendentă din ultima perioadă

Publicat la 08.06.2022, 05:31:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bitcoin a scăzut din nou, marţi, sub 30.000 de dolari, revenind la tendinţa descendentă din ultima perioadă

Cea mai mare criptomonedă în funcţie de capitalizarea de pieţa a scăzut cu 4,8%, până la 29.827,50 dolari pe unitate, conform Coin Metrics.

În sesiunea anterioară, bitcoin a avansat mai mult de 4%, fiind tranzacţionată peste 31.000 de dolari pe untate.

Ether a scăzut cu 4%, la 1.784,43 dolari pe unitate.

Scăderile au avut loc în urma unui raport conform căruia Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) investighează posibilitatea ca BNB, o criptomonedă emisă de Binance, să poată fi clasificat drept instrument financiar.

BNB a înregistrat cea mai mare scădere la nivelul pieţei, de 6%.

 Bitcoin a pierdut mai mult de jumătate din valoarea sa, faţă de un maxim istoric de 68.982 dolari pe unitate atins în noiembrie.

Moneda digitala a consemnat opt ​​săptămâni consecutive de pierderi şi a coborât sub 30.000 de dolari luna trecută, după prăbuşirea Terra.

Criptomonedele s-au mişcat în pas cu acţiunile, care au avut un an dificil, pe fondul temerilor de creştere a dobânzilor, al inflaţiei în creştere şi al riscului încetinirii creşterii economice sau al unei recesiuni.

Indicele S&P 500 a scăzut cu mai mult de 13% în 2022, în timp ce Nasdaq Composite, cu o scădere cu 23% în acest an, a fost afectat mai puternic.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite