Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a coborât cu aproximativ 5%, pentru a atinge un minim din timpul tranzacţiilor de 18.276 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins din 19 iunie.
Ulterior, bitcoin a fost tranzacţionat în declin cu 2,9%, la 19.166,00 dolari pe unitate.
Bitcoin a scăzut cu 7,2% în această lună şi pare că se îndreaptă spre al doilea declin lunar consecutiv, după o scădere de 15% în august.
”Presiunea autorităţilor de reglementare, creşterea dobânzilor de referinţă şi inflaţia presează puternic clasele de active mai riscante, în special cripto, şi astfel forţează lichidări, reduc capitalul disponibil pentru investiţii şi cresc îngrijorările cu privire la controalele de reglementare nedefinite”, a declarat Sadie Raney, co-fondator şi şef de operaţiuni la Strix Leviathan.


