"Bittnet Systems informează investitorii despre finalizarea cu succes a negocierilor pentru intrarea în acţionariatul The E-Learning Company SA (ELC) şi semnarea contractului de investiţie pentru cumpărarea a 20.700 din acţiuni, adică 23% din capitalul social. Valoarea totală estimată a tranzacţiei este dimensionată la suma de 1,75 milioane lei", arată un anunţ al companiei.
Plata către fondatorii E-Learning Company se va realiza în două etape, conform Hotărârii nr . 6 AGEA Bittnet din noiembrie 2020, printr-un mixt de numerar şi acţiuni BNET: o primă tranşă în valoare de 850.000 lei va fi achitată parţial în numerar (450.000 lei) şi restul compensată prin emiterea de acţiuni BNET şi alocarea lor în dreptul fondatorilor ELC; a doua tranşă va fi calculată la începutul anului 2022 scăzând din preţul tranzacţiei valoarea primei tranşe.
"Preţul exact al tranzacţiei şi alocarea între numerar şi compensarea prin acţiuni BNET se va face în funcţie de îndeplinirea anumitor indicatori de profitabilitate pe care ELC ţinteşte să îi obţină pentru anul financiar 2021. Numărul de acţiuni pentru compensarea fiecărei dintre cele două tranşe va fi determinat în conformitate cu prevederile art. 210(2) din Legea 31/1990 şi art. 87-88 din Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă şi art. 174 din Regulamentul ASF nr. 5/2018", precizează compania.
Ca urmare a contractului de investiţie, Bittnet are alocat un loc în Consiliul de Administraţie al E-Learning Company, poziţie care va fi ocupată de Ivylon Management SRL prin Logofătu Cristian.



