money.ro
Actualitatemoney.ro

Blaga către Băsescu: E mai uşor să distrugi decât să construieşti

Publicat la 18.02.2013, 09:54:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Blaga către Băsescu: E mai uşor să distrugi decât să construieşti

"Respect sentimentele dlui preşedinte. Dar ii amintesc că e mult mai uşor să distrugi decât să construieşti şi domnia sa ştie asta foarte bine", a  comentat Blaga.

 

El a precizat că nu l-a anunţat telefonic pe Traian Băsescu în legătură cu intenţia sa de a candida din nou la şefia PDL şi că ultima oară a vorbit cu şeful statului înainte de Crăciun, moment la care Băsescu i-ar fi spus că nu mai e interesat de partid.

 

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, duminică, despre faptul că Vasile Blaga a spus că românii ştiu că şeful statului o susţine pe Elena Udrea, el răspunzând: "O, săracul!". Preşedintele a mers, duminică seară, la un hipermarket din Capitală, unde a făcut cumpărături. Întrebat, la plecare, despre faptul că i-a răspuns Elenei Udrea la telefon când aceasta l-a anunţat despre candidatura la şefia PDL, iar lui Vasile Blaga nu i-a răspuns, Băsescu a replicat: "Una era în decembrie, alta e acum. Şi am răspuns la foarte mulţi". Întrebat despre faptul că este acuzat că face campanie pentru Elena Udrea, Băsescu a răspuns, râzând: "Când o fi spus şi trăsnaia asta?".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite