"Noi am spus încă de la început, când s-a pus problema valorificării resurselor noastre naturale că suntem de acord, dar fără să fie afectat în vreun fel mediul. Şi legea, de fapt, prevede acest lucru. Din acest punct de vedere noi nu ne-am schimbat poziţia. Ponta şi-a schimbat poziţia. Dar, în acelaşi timp, nu pot să nu remarc că în alte zone, în condiţii de mediu cel puţin la fel de restrictive ca ale noastre, în Polonia de exemplu, sunt exploatări de gaze de şist. Deci, aici lucrurile trebuie analizate foarte bine de către cei de la Ministerul Mediului, dar să ne valorificăm resursele naturale este un lucru care trebuie făcut, dacă tot vorbim de reindustrializare. (...) Dacă aria respectivă cuprinde staţiunea nu trebuie dat aviz. Eu nu cred însă că doamna Rovana Plumb aprobă exploatarea gazelor de şist în staţiune. (...) Poziţia noastră oficială este una clară. Suntem de acord cu tot ceea ce înseamnă reindustrializarea României, independenţa energetică a României, dar cu respectarea tuturor regulilor de mediu şi a legislaţiei în vigoare", a declarat preşedintele PDL, joi, la Realitatea tv, întrebat despre avizele date de Ministerul Mediului pentru efectuarea unor lucrări de explorare în judeţul Constanţa în vederea exploatării gazelor de şist.
El a adăugat că în cazul în care oamenii din zonă sunt nemulţumiţi există varianta unui referendum local.



