"Ponta nu vine decât să accentueze că nu îl interesează modul în care guvernează ţara, ci propria imagine. Când este în dificultate inventează teme după teme, să abată atenţia publicului (...) Să îşi facă treaba în ţară şi să se apuce de absorbţia fondurilor europene", a declarat Blaga, înaintea şedinţei BPN al PDL.
Blaga a adăugat că preşedintele Traian Băsescu trebuie "felicitat", pentru că România e ţara care a înregistrat cea mai mare creştere a fondurilor europene alocate pentru exerciţiul financiar european 2014-2020.
Blaga a mai spus că atunci când s-a ajuns la concluzia că e nevoie de un document încheiat între Traian Băsescu şi Victor Ponta s-a procedat corect şi România era din nou pe un "făgaş normal".
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înainte de BPN al PSD, că protocolul semnat cu preşedintele Traian Băsescu este încă valabil, el arătând că şeful statutului nu a încălcat în vreun fel acordul de colaborare interinstituţională.





