"Chiar miniştrii la care premierul le-a dat ultimatum în ultima şedinţă a coaliţiei, că nu ar fi bine, dacă nu se simt bine în Guvern să părăsească Guvernul, să mai aibă puncte de vedere contrare Guvernului. L-am văzut vineri pe unul dintre ei la Galaţi că, din nou, a criticat măsuri luate de Guvern, care, culmea, provin din programul electoral al PSD, vorbesc de impozitul forfetar", a afirmat Blaga.
Ulterior, ministrul a revenit asupra declaraţiei şi a spus că unui singur ministru "i s-a atras atenţia că ar fi bine să îşi modereze poziţiile" şi nu a dorit să confirme dacă acesta este Constantin Niţă, întrebat fiind de moderatorul emisiunii.
Blaga l-a criticat şi pe preşedintele PSD, Mircea Geoană, pentru atacurile aduse PDL şi l-a invitat să părăsească guvernarea dacă nu îi convine coaliţia."Vreau să îi spun domnului Geoană acum, dacă nu îi convine coaliţia, dacă nu îi convine guvernarea, îl rog luni să părăsească guvernarea., nu este nicio problemă, dar pun pariu cu dumneavoastră, chiar dacă luni unuia sau altuia dintre miniştrii domniei sale i se va retrage sprijinul nu va părăsi guvernarea", a spus Blaga, afirmând de asemenea că Mircea Geoană "are idei geniale după ce iese din această şedinţă (şedinţa coaliţiei- n.r.)". Astfel, Blaga a comentat diferenţele dintre atitudinea lui Mircea Geoană faţă de PDL în campania electorală şi cea din interiorul coaliţiei.
Dintre miniştrii PSD, cel care a criticat introducerea impozitului forfetar, a fost ministrul IMM, Constantin Niţă. Niţă a anunţat vineri că va propune anularea impozitului minim atunci când se va discuta proiecţia bugetară pentru anul 2010, numai în condiţiile unor preformanţe economice şi dacă veniturile bugetare vor permite acest lucru."Am spus că vom propune anularea impozitului minim dacă vom avea performanţe economice şi dacă veniturile bugetare vor fi îndestulătoare. Această propunere o vom face când se va discuta proiecţia bugetară pentru anul 2010", a declarat, vineri, pentru NewsIn, Constantin Niţă, ministrul IMM, comerţului şi mediului de afaceri.



