"Trăim astăzi o mare bucurie, aceea de a ne îndeplini o promisiune pe care am făcut-o la Convenţia Naţională Extraordinară. Am promis atunci că vom face toate demersurile, tot ce depinde de noi pentru a coagula forţele de dreapta şi de centru-dreapta din România.Când am preluat conducerea partidului m-am angajat că împreună cu voi vom opri prăbuşirea în sondaje a partidului. Împreună am reuşit. Astăzi pe toate analizele noastre partidul are 22%, cu aliaţii 24%. USL este într-o scădere continuă. Săptămâna trecută avea 48%, şi continuă trendul de scădere de sub 50%. Nu este mult încă pentru noi, dar este un start bun pentru o porni campania din toamnă", a declarat Vasile Blaga.
Pe de altă parte, Blaga şi-a exprimat convingerea că partidul pe care îl conduce va fi principala forţă politică în noul Parlament, rezultat după alegerile de la sfârşitul acestui an.
"Nu avem niciun moment de pierdut pentru a impune nu numai programul nostru, dar şi sigla noastră. Convingerea mea este că, împreună cu dumneavoastă (...), PDL va fi principala forţă politică, principalul partid politic în viitorul Parlament. Dacă muncim, aşa cum vă ştiu, acest lucru va fi îndeplinit. Dar pentru asta trebuie să avem grijă să avem oameni competitivi în toate colegiile", le-a spus Blaga participanţilor la Consiliul National de Coordonare al PDL.


