money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bloomberg: Bulgaria se indreapta catre recesiune

Publicat la 10.04.2009, 10:01:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bloomberg: Bulgaria se indreapta catre recesiune

Productia industriala a scazut in ritm anual cu 15% in februarie, dupa un declin de 13,3%  in ianuarie, conform unei estimari realizate de sase economisti citati de Bloomberg.

Economia Bulgariei a inregistrat, anul trecut, o crestere de 6% comparativ cu 2007 iar balanta comerciala externa a inregistrat un deficit de 22,9% din PIB. In trimestrul patru din 2008 PIB-ul Bulgariei a crescut cu 3,6%, comparativ cu perioada similara din 2007, criza economica mondiala reducand investitiile si exporturile Bulgariei.

Cresterea economica a Bulgariei in 2009 ar putea ajunge la doar 1,2 la suta, conform celei mai pesimiste estimari realizate anul trecut de Banca Nationala a Bulgariei (BNB).

"O recesiune in Bulgaria este deja o realitate. In ciuda estimarilor pozitive referitoare la cresterea economiei, va fi uimitor daca economia va ramane la acelasi nivel ca anul trecut. Preturile sunt in scadere, productia se contracta, iar investitiile straine se prabusesc", a declarat Olga Maeva, analist financiar la EdgeCapital in Sofia.

Declinul economic a determinat Confederatia bulgara a Patronatelor sa ceara guvernului sa ajunga la o intelegere cu FMI pentru acordarea unui imprumut. Romania, Ungaria, Ucraina, Letonia si Serbia au cerut deja ajutorul FMI pentru a face fata crizei economice. Luna trecuta, Fondul Monetar International a apreciat politica prudenta adoptata de autoritatile din Bulgaria in ultimii ani, dar a avertizat ca dependenta tarii de capitalul strain a sporit vulnerabilitatea Bulgariei, iar boom-ul se apropie de sfarsit.

Conducerea FMI a laudat Bulgaria pentru ca are o balanta de plati puternica in sectorul public, inclusiv rezerve valutare importante, o datorie publica scazuta si un cont substantial de rezerve financiare. De asemenea, in sistemul bancar din Bulgaria exista suficiente masuri de protectie in fata crizei.

"Bulgaria a fost lovita de criza financiara mondiala, cu semne clare ca influxul de capital care a dus la boom se apropie de sfarsit iar economia reala incetineste. In plus, deoarece predomina riscurile negative, autoritatile au fost sfatuite sa urmareasca cu atentie evenimentele si sa-si adapteze politicile", se arata in raportul Fondului.

FMI cere mai multe reforme structurale pentru redresarea economica rapida si realizarea convergentei cu Uniunea Europeana. FMI considera binevenite recentele reforme din domeniul educatiei si fortei de munca pentru a mari productivitatea, si progresele facute in reducerea obligatiilor administrative pentru afaceri.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite