Grupul ar urma să se împrumute cât mai mult cu putinţă de pe pieţele financiare, fără a-şi pune însă în pericol ratingul de top "AAA", a continuat persoana citată.
Microsoft ar putea emite obligaţiuni de până la 6 miliarde de dolari fără a risca reducerea ratingului, potrivit calculelor Bloomberg.
Acţionarii fac presiuni asupra directorului general al companiei, Steve Ballmer, cerându-i să folosească o parte din lichidităţile de 36,8 miliarde de dolari de care dispune pentru dividende şi răscumpărări de acţiuni prin care să "recompenseze" investitorii.
O mare parte din fondurile Microsoft sunt deţinute în alte jurisdicţii fiscale, ceea ce ar însemna că, odată cu repatrierea banilor, compania ar trebui să plătească taxe şi în Statele Unite.
Alte două mari companii americane, Home Depot şi Dell, au vândut în această lună obligaţiuni pentru a profita de costurile scăzute ale împrumuturilor investment-grade, care evoluează la minime istorice.
Astfel, Microsoft ar putea încerca să se împrumute înainte de finele anului fiscal actual, care se va încheia în iunie, cu şanse mari ca o operaţiune să fie anunţată înainte de sfârşitul anului calendaristic 2010, a mai arătat sursa citată.
Microsoft a răscumpărat acţiuni de peste 78 miliarde de dolari din anul fiscal 2006 până acum şi derulează în prezent un program de răscumpărare de 40 miliarde de dolari, programat să se încheie în 2013.
Bloomberg: Microsoft se va împrumuta "cât poate de mult" în acest an
Publicat la 14.09.2010, 11:41:06
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
