“Cele mai multe zboruri cu astfel de avioane, în timpul nopţii, le au companiile Blue Air şi Wizz Air. Băneasa este un aeroport de oraş şi, în general, nu ar trebui să existe curse în acest interval”, a declarat pentru Business Standard George Mihalcea, directorul aeroportului. Oficialul a explicat că restricţia exista de mai mult timp, însă, potrivit înţelegerii pe care fosta conducere o avea cu companiile aeriene, acestea au operat şi pe timpul nopţii.
“Aeroportul se va închide din punct de vedere comercial. Adică, în cazul în care va exista un avion aflat în dificultate, cu siguranţă că acesta va putea ateriza sau decola”, a explicat Mihalcea. În aceste condiţii, Wizz Air a anunţat ieri un nou orar de zbor pentru cursele programate noaptea în perioada 25 octombrie-16 decembrie, în total fiind vorba despre şapte curse. “Perioada Crăciunului va fi, de asemenea, revizuită cât de curând”, au declarat oficialii Wizz. În privinţa Blue Air, reprezentanţii companiei au declarat că există foarte puţine zboruri cu aterizare în timpul nopţii, urmând ca o decizie privind eventuale modificări în orar să fie luate cât mai curând. Potrivit unor analişti din piaţă, această mutare va conduce la “un haos” pe Aeroportul Băneasa, mai ales în timpul dimineţii, pentru că majoritatea companiilor preferă să decoleze dimineaţa. Rezolvarea ar putea veni în primăvara anului viitor, când, potrivit conducerii aeroportului, ar putea fi dat în funcţiune un nou terminal.
Blue Air şi Wizz Air, forţate să renunţe la zborurile de noapte
Publicat la 20.10.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
